Ce părere au politicienii despre creșterea salarială pentru angajați impusă mediului privat

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat, recent, după audierea sa în cadrul Comisiei Economice a Senatului, că toate firmele private din România vor fi obligate să mărească salariile brute. Argumentele oficialului le cunoașteți deja. Apoi, din 2018, contribuţiile sociale vor fi datorate exclusiv de angajat, cu reţinere la sursă, iar plata efectivă va fi în sarcina angajatorului. De asemenea, vor mai intra în vigoare alte două măsuri, respectiv reducerea contribuţiilor de la 39,2% la 35% şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Ministrul Finanțelor a precizat că ponderea contribuțiilor pe care angajatul le va plăti la bugetul de stat va fi de 2,9 ori mai mare decât în prezent, iar prin transferul contribuţiilor va exista o creştere a salariului brut, fapt care va duce la majorarea punctului de pensie.

Am intervievat politicienii brașoveni despre aceste măsuri. Iată ce au răspuns:

„Sper ca PSD să revină asupra deciziei”

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov: „Aştept de la actuala guvernare să dea dovadă de o minimă luciditate măcar acum, în al doisprezecelea ceas, şi să renunţe la iniţiativa de a trece contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, dacă vrea să nu adâncească şi mai mult prăpastia dintre bugetarii ale căror lefuri tot cresc şi personalul din mediul privat care în majoritatea cazurilor nu are niciun cuvânt de spus atunci când i se stabileşte salariul. Cei de la putere par să nu înţeleagă că obligarea prin lege a angajatorilor privaţi să mărească salariile brute ale angajaţilor este o măsură fără precedent, care n-are nimic de-a face cu regulile şi principiile fiscale care guvernează economia de piaţă, bazată pe concurenţă şi liberă iniţiativă. O asemenea lege ar însemna o ingerinţă nepermisă a statului în relaţia contractuală patron-salariat, ar ridica probleme de constituţionalitate şi nu văd prin ce mecanisme ar putea să-i protejeze pe angajaţii din privat de perspectiva scăderii salariilor. Nu cred că o asemenea măsură legislativă ar putea fi aplicată şi tocmai de aceea sper ca PSD să revină asupra deciziei. Ar fi o răzgândire de bun augur pentru cei ce muncesc deopotrivă la stat şi în privat”.

„Patronilor nu le convine să umblăm la buzunarele lor”

Mihai Popa, deputat PSD Brașov: „PSD este un partid de stânga, un partid care susține masele și care a venit la putere pe un vot masiv dat de electorat pentru că a promis bunăstare. Este firesc să ne gândim la creșterea veniturilor salariale ale românilor. Creșterea economică anunțată pentru anul acesta trebuie să se reflecte și în buzunarele populației. România nu poate să aibă patroni bogați și salariați săraci. Această agitație apărută în presă este firescă, patronilor nu le convine să umblăm la buzunarele lor. Nu am văzut nici un angajat să se plângă în presă că îi va crește salariul. Sindicatele ar trebui să susțină această măsură. Creșterea salariilor va conduce la creșterea bunurilor cumpărate de pe piață și acestă creștere se va reflecta nu numai în creșterea nivelului de trai al angajatului ci și în creșterea profitului companiilor atât la producători cât și la vânzători. Aceasta va conduce implicit și la creșterea veniturilor la bugetul de stat, prin urmare vor fi mai mulți bani pentru  educație și sănătate”.

„De ce ne agităm noi să inventăm apa caldă?”

Daniel Zamfir, senator PNL Brașov: „În discutiile pe care le-am avut la audierea domniei sale din Comisia Economică a Senatului, dl. ministru Mișa a spus și alte lucruri care, cel puțin din punctul meu de vedere, nu se pot aplica. Ca să revin la întrebarea dvs, și această măsură o văd inaplicabilă, în primul rând din perspectiva neconstituționalității. Îmi este foarte greu să cred că asemenea prevedere poate trece de Curtea Constituțională. Pe de altă parte, să oblige mediul privat, chiar și pe o perioada tranzitorie, pare așa, ca o întoarcere la celebrul #mercurial# din epoca comunistă. În cadrul audierilor i-am cerut ministrului Mișa să renunțe să mai inventeze tot felul de mecanisme financiare care lovesc în plin mediul privat, cum sunt transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și mai ales plată defalcata a TVA-ului, măsuri care nu se regăsesc în nici o țară europeană! Și atunci, se pune întrebarea: de ce ne agităm noi să inventăm apa caldă? Sunt așa numitele bune practici în UE, pe care ar trebui să le preluăm, mai ales că au dat rezultate în colectarea mai buna a taxelor la bugetul statului”.

„Buza umflată cu 25%”

Allen Coliban, senator USR Brașov: „Toți cei care au #îndrăznit să creadă# în bagheta magică a măririlor salariale promise de Dragnea descoperă acum șmecheria din spatele trucului magicianului mustăcios. Prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat se anulează creșterile salariale promise sectorului bugetar, cei 25% rămânând doar pe hârtie. În plus, statul vrea să intervină, abuziv, în contractele de muncă semnate în mediul privat, un nou front de luptă în războiul dus de PSD-ALDE împotriva mediului economic. În concluzie: Guvernul dă din colț în colț pentru a-și acoperi incompetența și lipsa de performanță, bugetarii rămân cu buza umflată cu 25%, mediul economic este sufocat de presiunea tot mai mare, deficitul bugetar crește mai ceva ca Făt-Frumos, prețurile la combustibili și la energie se măresc fix în preajma sezonului rece. Cine plătește? Noi plătim!”.

„PSD dorește reinstaurarea economiei socialiste”

Gabriel Andronache, deputat PNL Brașov: „Această propunere este echivalentă celei de naționalizare a pilonului II de pensii. Este specifică PSD care, așa cum am mai afirmat, dorește reinstaurarea economiei socialiste, ca demn urmaș al PCR. Să le reamintim că în sfera privată, raportul de muncă ia naștere prin negocierea liberă și directă între o persoană juridică sau fizică numită angajator și o persoană fizică numită angajat. Un element esențial al acestei negocieri este salariul. Prin urmare statul nu există în această negociere. Încălcarea acestor dispoziții legale, pe care le regăsim în Codul Muncii, afectează principiul legalității consacrat prin articolul 1 alineatul 5 din Constituție. Orice cetățean poate deduce din argumentele de mai sus că ceea ce propune Guvernul, susținut de majoritatea parlamentară PSD-ALDE, este curat neconstituțional!”

„Au reușit să creeze o nouă sursă de confuzie” 

Tudor Benga, deputat USR Brașov: „Este prematur să mă pronunț. Există o lungă tradiție în guvernarea PSD de a arunca în dezbaterea publică jumătăți de proiect și informații neclare. Fie că au planificat prost implementarea, fie că există o altă agendă, fie că o vor cârpi în stil caracteristic, au reușit să creeze o nouă sursă de confuzie într-un peisaj fiscal și așa imprevizibil. Sectorul privat are nevoie în primul rând de un climat previzibil și de simplificarea fiscalității, dar PSD insistă să facă exact opusul”.

„Atitudinea invazivă a guvernului”

Mara Mareș, deputat PNL Brașov: „Măsura reprezintă o intruziune nepermisă într-un raport juridic privat. De fapt, o întreagă categorie de acorduri private, cele privind munca, se pare că vor fi modificate nu de părțile semnatare, ci de către un terț – Guvernul. Costul suplimentar poate că nu se va traduce în bani, așa cum afirmă dl. ministru, însă costul real vine chiar din atitudinea invazivă a guvernului față de acordurile private. Practic, va deveni mult mai neatractiv să faci afaceri în România, știind că oricând Guvernul poate interveni în planurile și contractele tale”.

„Este foarte grav ce se întâmplă”

Cătălin Nan, preşedinte al Comisiei economice a PNL Braşov, consilier local Râşnov: „Este foarte grav ce se întâmplă şi ce vrea PSD cu introducerea TVA-ului defalcat şi obligativitatea patronilor de a creşte salariul brut pentru ca angajaţii să nu piardă în urma trecerii taxelor de la angajator la angajaţi. Cam 95% din firmele din România resping aceste două reglementări. Avem un exemplu în Bulgaria, care a încercat această aplicare a TVA-ului defalcat în 2003, şi mare lucru nu au reuşit să facă. Le-au crescut încasările cu 0,25%, dar după 3 ani au renunţat din cauza complicaţiilor care au survenit la ANAF-ul lor. Noi cerem o mai lungă perioadă de implementare, dacă nu reuşim să-i facem să se răzgândească. Mai mult, în privința creşterii salariului brut, nu văd cum firmele pot fi obligate, fără încălcarea normelor europene şi a Constituţiei”.

 „Vor fi mai multe dezavantaje decât avantaje”

Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor, membru PNL Brașov: „Decizia Guvernului Tudose de a trece contribuțiile sociale numai în sarcina angajaților creează mai multe dezavantaje decât avantaje. Dezavantajele sunt: creșterea birocrației, riscul ca unele salarii nete din sectorul privat să scadă și creșterea cheltuielilor cu implementarea unei legi prin care să schimbă modalitatea de calcul a contribuțiilor. O lege prin care firmele sunt obligate să mărească salariile brute, chiar dacă ar fi constituțională, ar fi contrară economiei libere. Sigur că actualul Guvern va transmite un mesaj negativ investitorilor referitor la modul în care funcționează economia în România. Mai mult decât atât, s-ar crea un precedent. Singurul avantaj al acestei decizii guvernamentale ar fi creșterea punctului de pensie al angajatilor care se vor pensiona peste de 20 de ani. Este surprinzător că aceste prevederile legale nu se vor aplica sectorului bugetar unde statul este angajator. Ar fi bine ca actualul guvern să renunțe la această decizie deoarece în toate țările democratice angajatorii suportă din cheltuielile proprii o parte din sumele necesare pentru plata pensiilor și asistență medicală în beneficiul angajaților”.

„Liviu Dragnea din fruntea PSD-ului joacă #alba neagra# cu poporul român”

Nicolae Vlad Popa, vicepreședinte Senat PNL: „El explică așa cum în anii ’90 erau explicate jocurile piramidale, că e logic să dai o sută și să iei opt sute. Cu zâmbetul pe buze spune ca angajatorul trebuie să mărească salariul brut iar angajatul să plătească din banii primiți impozit mai mare și mai mult la fondul de pensii, deci tot la buzunarul statului. Concluzia ce frizează absurdul este că toată lumea câștigă și evident nimeni nu pierde! În realitate pierde și patronul și angajatul și câștiga doar statul. Ministrul de Finanțe din acest Absurdistan vorbește cu seninătate de încălcarea flagrantă a Constituției României. Își bate joc de articolul 45 care garantează libertatea economică. Calcă în picioare proprietatea privată garantata de legea fundamentală. Nesocotește și articolul 53 care arată că numai excepțional (siguranța naționala, stare de război) se pot restrânge drepturile și libertățile cetățenești. Aceste declarații ca și cea privind pilonul doi de pensii sunt declarații iresposabile, cu consecințe economice (cursul la bursă și valoarea de schimb al leului) și duc la o singură soluție. O demisie urgentă până nu e prea târziu”.

„Va fi o măsură pozitivă”

Laura Bratosin, prim-vicepreședinte ALDE Brașov: „În ultima perioadă s-au discutat foarte mult în spațiul public efectele acestor măsuri și impactul lor asupra salariilor din mediul privat. Un calcul simplu, la salariul minim pe economie, arată așa: cheltuiala angajatorului cu angajatul poate fi aceeași, adică 1.750 lei. În condițiile legislației actuale, angajatul are un venit net de 1.064 de lei (aproximativ), ca urmare a modificărilor legislative, angajatul va avea un venit de 1.137 lei, iar angajatorul de buna credință, își va păstra fondul de salariu neschimbat. Sigur că orice modificare privind salarizarea și taxele aferente acesteia implica o serie de modificări in programele de calcul ale acestora, renegocierea contractelor de muncă, lucru care va îngreuna activitatea unor companii mari, plata salariilor cu întârziere, dar chiar și așa, efectul fiind in fapt creșterea veniturilor nete. Desigur că pentru angajatorii care nu sunt de bună credință se va ajunge la un calcul invers, adică se va pleca de la salariul net aflat în plată la data intrării în vigoare a legislației, la care se vor adăuga taxele care trebuie plătite către stat. Dar chiar și așa, angajatul nu va fi afectat. In varianta în care angajatorul motivează schimbarea legislației pentru scăderea salariului, aici intervine salariatul și modul în care acesta își va susține drepturile. În concluzie, reducerea taxelor pe salariu de la 39,2% la 35% va fi o măsură pozitivă atât pentru angajat, cât și pentru angajator”.

Sursa articol: myTex



Lasă un răspuns